Liberul Arbitru

“Căci Dumnezeu l-a făcut pe om liber de la bun început, astfel că el era stăpân pe puterea sa la fel ca pe sufletul său, liber să-L urmeze pe Dumnezeu, fără să fie constrâns de El. Căci la Dumnezeu nu există constrângere, ci doar o voinţă bună. El dă sfat bun tuturor… Nu numai în lucrările noastre, ci chiar şi în credinţă, libertatea de alegere a omului sub propriul său control este păstrată de Domnul care spune: <Să fie după credinţa ta>".

Irineu, episcop de Lyons

 

Totul este energie şi informaţie aflate la diferite niveluri de vibraţie. Totul este lumină ! Omul este cea mai aleasă lumină ! Înduhovnicirea este doar procesul de cristalizare a conştientizării lucrării Duhului în noi. Duhul lucrează tot timpul, dar nu suntem mereu conştienţi de acest lucru. Viaţa în duh începe atunci când ne îngăduim în mod conştient împărtăşirea în Duhul care ne-a înmiresmat tot timpul, încă de la botez. Atunci se produce o deschidere a fiinţei umane spre Divinul permanent deschis spre om, astfel Iisus Hristos devine din călător - cel care bate la uşă, oaspete drag împreună cu care învăţăm să fim ceea ce suntem, adică Fiii Luminii.

Dumnezeu-Tatăl ne-a vestit prin Fiul că suntem Lumină, dar nici după 2000 de ani nu am ajuns încă să credem, negându-ne astfel esenţa, condamnându-ne unii pe alţii la trăirea deplină a iluziei întunericului celui din afară. Eu-l dezlănţuit ne face să căutăm în afară ceea ce, de fapt, avem de dinainte de timp. Şi căutarea aceasta întrerupe firul rugăciunii…

Iisus Hristos va veni a doua oară atunci când ne vom de seama cu toţii că nu ne-a părăsit nici o clipă. El S-a ascuns doar de noi, în noi, aşteptând clipa în care ne vom elibera şi vom ajunge să Îl descoperim în fiinţa noastră…

* * *

"Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu". Dar cum se poate înălţa o creatură muritoare la un statut pe care aproape că nici nu îndrăznim a-l concepe? Bunul Dumnezeu ne arată Calea pe care trebuie s-o urmăm pentru a ne desăvârşi, ne ajută să conştientizăm că sensul vieţii noastre este dat de necesitatea transformării şi elevării spirituale. Iar accesul la Cunoaştere este permis oricui dacă respectă Legile Divine.

Am inventat şcoli să ne înveţe ani în şir ceea ce El a pus în fiinţa noastră încă de la început. Avem toate cheile Raiului şi le risipim neatenţi în vorbe mânioase, ură, invidie, frică, izolare, răutate... Purtăm Lumina şi ne credem goi... Ştim să iubim şi ne credem singuri... Ştim că Dumnezeu ne vorbeşte tot timpul şi noi încă ne mai ascundem după vorbe.

La Iubirea Divină se ajunge prin cunoaşterea Adevărului Christic. Iubirea şi Adevărul nu stau în cuvinte, ci în picătura de Divin din noi, care se manifestă cât îi permitem noi, prin gândurile, vorbele şi faptele noastre.

Oamenii gândesc despre adevărurile la care se ajunge prin cunoaştere, conştientizând conform propriilor potenţe de conştientizare. Gândurile indică mărimea conştientizării Adevărului Christic. Din acestea o parte este exprimată prin vorbe, iar altă parte prin fapte. Dar atât Iubirea cât şi Adevărul sunt înţelese şi asimilate doar parţial, conform nivelului de evoluţie al EN. Faptele noastre au ponderea cea mai mare în manifestarea credinţei şi evoluţiei spirituale. Bunul Dumnezeu ne dă tot ajutorul posibil: ne scoate în faţă situaţiile în care putem să facem FB, ne dă şi buni sfătuitori -îngeraşii păzitori- care ne stimulează să facem acele FB, iar în final ne recompensează, mai ales dacă FB făcute au fost însoţite şi de gânduri şi sentimente de vibraţie înaltă. Celui care înţelege şi conştientizează acest lucru, făcând din ce în ce mai multe FB, îi poate suplimenta MP-ul la intervale de timp mai mici decât cele hotărâte iniţial, conform MP planificat. Se poate ajunge, astfel, la o creştere a duratei vieţii, doar pentru că am înţeles şi conştientizat importanţa facerii de FB cu LA maxim, însoţite de gânduri şi sentimente la fel de bune şi de înălţătoare.

Elementul Divin se manifestă în toată creaţia, dar nu se poate etala deplin decât în persoana umană dotată cu raţionalitate, intenţii şi capacitatea de a se pune în slujba lui Dumnezeu şi a întregii Creaţii. Doar omul are întregile potenţe ale Divinului, acţionând prin aceastea pentru a intra în comuniune deplină cu Entităţile Divine.

Dumnezeu lucrează prin oameni, prin calităţile lor, iar forţa întunericului prin defecte. De aceea este foarte important să ne cunoaştem, să ne potenţăm calităţile şi să ne temperăm defectele, dar să le armonizăm pe toate în fiinţa noastră şi să punem în valoare Lumina şi Scânteia Divină din noi.

Omul creşte în dialogul cu Dumnezeu şi devine sol al puterii şi slavei dumnezeieşti pe Pământ, vas în care primeşte Lumina din care să soarbă chiar şi cei care nu-şi cunosc setea...

Cu cât omul se lucrează mai adânc pe sine, aspirând spre desăvârşire, cu cât caută să cunoască şi să înţeleagă dincolo de cuvinte tot ceea ce-i pune Dumnezeu în cale, cu atât mai mulţi vor fi cei care aici în lume vor vedea Lumina cea adevărată !

***

… Ceva s-a întâmplat şi tot ceea ce a pus Dumnezeu în om a fost acoperit de ceea ce a adăugat omul întru sine, tot mai greu de umbre liber consimţite. Omul a fost de la început liber să aleagă, liber să creeze o altă lume-realitate care să substituie vremelnic veşnicia, o realitate cu care să-şi hrănească şi să-şi sature simţurile, închizând astfel porţile nevăzute prin care Duhul pătrundea dinlăuntru spre înafară, fiinţa, îndumnezeind-o.

Doctrina Liberului Arbitru individual este larg răspândită atât în religie cât şi în psihologie. Ea susţine că individul este liber să-şi aleagă gândurile şi acţiunile şi chiar trebuie să le aleagă. O alegere slabă sau greşită poate conduce la suferinţă, pe când o alegere fericită sau corectă poate conduce la fericire. Responsabilitatea, aşa cum este ea definită în mod convenţional, spune că suferinţa sau fericirea cuiva sunt rezultatele directe ale alegerii sale liber exprimate. Totuşi, nici o învăţătură tradiţională nu îndrăzneşte să afirme că o alegere corectă va conduce întotdeauna spre fericire, pentru că există întotdeauna rezultatul karmic al alegerilor trecute ce trebuie îndurat, fără a menţiona rolul şansei în ereditate şi în mediul înconjurător. Aşadar, cauzalitatea şi şansa limitează câteodată rezultatele alegerilor cuiva. Mai mult, nici o alegere nu poate fi în întregime liberă, datorită factorilor genetici şi a condiţionărilor trecute, care sunt întotdeauna componente inseparabile. Astfel, în gândirea tradiţională este de fapt imposibil să stabilim că o alegere este întotdeauna liber exprimată şi prin urmare nu este posibil cu adevărat să stabilim vina, meritul sau responsabilitatea pentru vreo alegere.

Omul s-a rupt de binele veşnic pentru a cunoaşte <binele şi răul>. Răul este în afară din Voia Bunului Dumnezeu, omul îl poate însă aduce înlăuntrul fiinţei sale ca pe o justificare a tuturor paşilor răzleţiţi de cale...

Slavă lui Dumnezeu pentru puterea de nestrămutat a Luminii pe care a pus-o în noi, pentru calea de întoarcere pusă totdeauna în faţa fiecărui om, pentru Fiul care ne călăuzeşte prin hăţişul de noi înşine, reperul Divin care trăind ne-a învăţat să trăim, murind ne-a învăţat să înviem şi înviind ne-a dăruit Viaţa Veşnică !

Slavă lui Dumnezeu pentru înomenirea omului, pentru mirarea aşezată în suflet, care îl poate înflori până dincolo de porţile Cerului, pentru bucuria de a-L căuta şi de a-L găsi pe Dumnezeu în stropul de ploaie şi în verdele frunzelor, în albul frunţilor de munte şi în steaua abia dăruită orizontului de ochiul preaînsetat de Lumina veşnică ...

Dumnezeu ne hărăzeşte aproape în fiecare clipă un miracol, o cheie a cerului, o altă scară pe care urcând să ne punem degetele în Sfintele Răni, întemeindu-ne în credinţa că tot ceea ce suntem, a făcut El, tot ceea ce suntem are menirea de a înstăpâni Iubirea în lume.

Unii văd miracolul, alţii îl ignoră, unii îl trăiesc, alţii îl refuză, unii devin ei înşişi miracol, alţii uită să se mire cu tot copilul din ei, mirându-se doar negativ-apreciativ: cum pot unii să se amăgească în a crede că există un Dumnezeu, când uite câţi copii nevinovaţi mor în fiecare clipă !

Pentru unii Viaţa este veşnică, după cum este şi Lumina. O poţi trece prin apă, prin sticlă, prin ceaţă, prin altă lumină (!) şi totuşi rămâne aceeaşi, nu scade, nu îmbătrâneşte, ci pur şi simplu ESTE ! Viaţa este în primul rând bucurie, bucurie de Dumnezeu, sărbătoarea Slavei şi a Lucrării Sale în lume, viaţa este însăşi dialogul tainic pe care îl purtăm cu Dumnezeu cu fiecare răsuflare. Din dialogul acesta este greşit să ieşim, refuzându-l, deşi Dumnezeu, în marea Sa Iubire, ne îngăduie şi aşa. Din viaţă nu ieşi, în viaţă te aşezi ca într-un cerc magic, ca pe un tron ceresc ce te propulsează pe verticala Veşniciei.

* * *

Pentru cunoaşterea Divinităţii nu este suficient să avem credinţă şi să căutăm Binele, ci trebuie să şi aplicăm practic această credinţă, în special prin manifestarea Iubirii şi prin rugăciune. Un bun creştin nu este cel care crede, ci este cel care nu numai crede, dar şi pune în practică Invăţătura Divină a Iubirii. Astfel, rugăciunea cu Iubire este folositoare atât pentru vii cât şi pentru morţi, ceea ce înseamnă că oamenii recurg la rugăciune, pe de o parte pentru dobândirea unei stări de graţie, iar pe de altă parte pentru iertarea unui păcat sau a unei pedepse.

Un anumit gen de teamă a omului în faţa Divinităţii îl îndeamnă pe acesta la o căutare raţională a Divinităţii prin căutarea Binelui de esenţă divină, dar şi la o activitate pioasă a acestuia prin apelul la rugăciune pentru iertarea păcatelor, căci omul este înzestrat cu Liber Arbitru şi actele sale nu pot fi doar bune, ci şi rele. Scopul final al acestui demers este căutarea Iubirii Divine pentru că, în creştinism, Dumnezeu este întâi de toate dragoste. Iar Binele este principalul atribut al Fiinţei Divine.

Iubirea îmbracă două forme: iubirea faţă de sine, deoarece omul vrea întâi de toate Binele său şi iubirea faţă de Divinitate, care se extrapolează în iubirea de celălalt, deoarece omul, dorindu-şi propriul Bine, trebuie să dorească şi Binele celorlalţi.

Astfel, Dumnezeu trebuie înţeles ca dragoste eternă, El îşi iubeşte Creaţia, iubeşte tot ce există şi face acest lucru la modul infinit…

* * *

Libertatea este asemeni unei frânghii agãţate de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii creştine, sau poţi coborî în întuneric…

Facerea păcatelor are ca urmare pierderea acestei libertăţi. Fiecare fiinţă poartă povara propriilor păcate care îi determină destinul, propria karmă. Prin Liberul Arbitru oamenii şi-au pierdut din caracterul divin şi au căpătat şi un caracter demonic. Ceea ce încă nu au înţeles este faptul că tot prin Liberul lor Arbitru pot regăsi şi recapăta ceea ce au pierdut. Işi pot şterge erorile spirituale, urma greşelilor lor, făcute prin voinţa proprie, iertând, făcând FB, şi, mai ales, acele FB inverse păcatelor săvârşite, rugându-se cu tot sufletul, respectând Decalogul şi toate învăţăturile de trebuinţă sufletului lor, aşa cum Tatăl Ceresc le-a lăsat în sufletul nostru. Sunt acolo, trebuie doar să conştientizăm acest lucru.

Fiecare dintre noi are un plan de viaţă, care nu este altceva decât traiectoria optimă pentru evoluţia spirituală. Beneficiem de o stare bună de sănătate, de un corp sănătos, în măsura în care, în existenţele noastre anterioare, gândurile, vorbele şi faptele noastre s-au aliniat pe principii spirituale. Viciile, gândurile, vorbele şi faptele rele slăbesc starea de sănătate a omului, iar el este tot mai puţin capabil să-şi ducă până la capăt planul de viaţă. Omul are posibilitatea în 99,99% din situaţii să acţioneze conform voinţei sale, adică conform Liberului Arbitru. Consecinţele faptelor îi arată dacă a făcut bine sau nu.

Liberul Arbitru este, aşadar opţiunea personală a fiecăruia de a modela întreaga energie astrală primită în scopul atingerii misiunii pe Pământ, în deplină concordanţă cu planul său de viaţă. Fiecare se naşte când a conştientizat, cu ajutorul îngerului păzitor, planul său de viaţă, dar şi când se creează conjunctura astrală optimă pentru începerea concretizării acestui plan de viaţă. Dumnezeu face începutul, omul continuă prin Liber Arbitru şi alege. Uneori bine, alteori nu… Viaţa terestră a omului este formată din momente în care Liberul Arbitru este mai mare, mai mic sau chiar deloc. Acest moment, cu Liber Arbitru zero, nu-i mai dă omului nici o şansă de alegere, el trebuie să-şi facă Faptele Bune dacă vrea să evite întreruperea planului de viaţă. Uneori înţelege asta, şi le face. Alteori nu, şi intervine moartea. Intr-un fel, şi aici există un LA, dar mai mult inconştient. Bunul Dumnezeu îi mai lasă o mică portiţă de alegere…

Duhul Sfânt din fiecare om, “conţine arhetipul, matricea IE” a lui, influenţată de acţiunile făcute cu LA, de la Geneză şi până în momentul prezent. Rămâne responsabilitatea noastră să căutăm să fim “plini de Duh”, adică să ne golim de noi şi să-L lăsăm pe El să ne umple, rodind în noi un caracter asemenea Domnului Iisus şi făcându-ne părtaşi unor lucrări duhovniceşti prin abilitatea "darurilor" cu care ne înzestrează.

Tradiţia românească, graniţele ancestrale ale matricei spirituale româneşti sunt din ce în ce mai greu de pus în lumină. De ce? Pentru că energia unică, pură care izvorăşte din aceste elemente definitorii ale neamului nostru nu ne mai este la îndemână. Noi, românii, am păşit în existenţa pe acest pământ, sfinţit de jertfele strămoşilor şi contemporanilor noştri, sub lumina botezului. Părintele Dumitru Stăniloae spunea: "Harul botezului (...) are menirea de a reface şi intensifica puterile de cunoaştere ale sufletului (...), este în primul rând darul de luminare a minţii şi, tocmai de aceea, darul de fortificare a ei în orientarea spre Dumnezeu". Acest dar reprezintă o posibilitate pe care o putem sau nu fructifica.

Mai avem noi preocuparea de a da vieţii noastre consistenţa desăvârşirii? Mai jertfeşte cineva timpul său pentru comunicarea cu adâncurile tainice ale Divinului pentru a regãsi forţa de a trãi frumos în lumina Adevãrului, a valorilor modelatoare? Există un singur răspuns: da, cu condiţia să mergem pe Cale şi să-i ajutăm şi pe alţii să ne urmeze, cu Liberul lor Arbitru. "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” Ştim bine de aici că Hristos a biruit lumea cu puterile care existã în noi, pentru a ne încredinţa că fiind şi ale noastre şi noi putem birui încercările lumii.

"Omul este marele experiment al lui Dumnezeu; de aceea, bun sau rãu, el este întotdeauna interesant. Pe el se face cea mai teribilã experienţã - Îndumnezeirea" («Caiete teologice»-Părintele Ioan Buga). Dar omul are capacitatea de a se depăşi pe sine, repetând voluntar şi periodic decizia de a-şi sacrifica liniştea şi bunăstarea cotidiană pentru a realiza râvnita comuniune cu Hristos.

"Trebuie să ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea ce am fost înainte de căderea în păcat. Să depăşim orgoliul omului care nu este altceva decât LA personal orientat greşit datorită neelevării şi comodităţii noastre spirituale. Indumnezeirea oamenilor va avea viteza maxima numai în absenţa păcatelor, care o încetinesc şi o blochează…Angelizarea oamenilor care fac FB favorizează îndumnezeirea. Iar viteza de îndumnezeire este o responsabilitate a fiecărui om pe care şi-o determină cu LA şi eforturi proprii. Ieşirea din Legea Karmei se va face numai dacă ne vom face FB şi ne vom ruga pentru iertarea păcatelor noastre, dar cu LA, acel LA îndreptat spre conştientizarea Duhului Sfânt din noi" (C.L.C. Claudian Dumitriu).

Mântuirea omului se va realiza pe trei căi: Harul Divin, Credinţa şi FB.

Datorita LA evoluţia întregii creaţii poate fi influenţată la un moment dat. Sfântul Pavel zice : "Orice săvârşiţi cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate întru numele Domnului Iisus Hristos să le faceţi" ( Coloseni 3, 17 ). Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu şi spre slava Lui, unul ca acela are rugăciune prin fapte. Iar FB care se nasc şi sporesc prin rugăciune sunt de asemeni multe, precum : credinţa, nădejdea, mila, răbdarea, înfrânarea... Cea mai mare virtute este, însă, dumnezeiasca dragoste…

Orice FR ar face omul la un moment dat, trebuie să fie compensate prin FB. Faptele Bune şi Iubirea trebuie aduse în manifestare, întrucât atât timp cât rămân la stadiu de intenţie, nu vor fi recompensate pe măsură. Sfântul Ioan Scărarul se mira de ciudata noastră condiţie: "Cum se face că, avându-L pe Dumnezeul Atotputernic, pe îngeri şi pe sfinţi ca ajutoare pentru practicarea virtuţilor, şi doar un singur Viclean pentru a ne ispiti spre păcate, suntem cu toate acestea mai uşor îndreptaţi spre patimi şi spre vicii decât de virtuţi?". Întrebarea rămâne deschisă. Putem presupune două lucruri. Pe de o parte, firea noastră coruptă de neascultare şi lumea, cu ispitele ei multiple si ameninţătoare, fac jocul diavolului. Pe de altă parte, Bunul Dumnezeu nu împietează libertatea noastră deplină.

* * *

Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. El este singura făptură pe care a zidit-o cu mâinile Sale, iar nu numai prin cuvânt, ca pe toate celelalte. Omul este "regele creaţiei" pentru că este făcut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; pentru că are suflet viu şi poartă în el, prin Botez, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Este singura fiinţă care primeşte darul de a spori în virtute, în sfinţenie şi în putere, ajungând până la îndumnezeire. Insă prin păcat, omul a căzut din cinstea cea dintâi, în starea cea de rob, de om păcătos. Totuşi, Dumnezeu nu l-a părăsit pe om. I-a dat mijloace de îndreptare, de pocăinţă şi de mântuire. Mai întâi i-a lăsat harul mântuirii, deşi înăbuşit de păcate. Apoi i-a dat legea conştiinţei ca să-l înveţe şi să-l mustre pentru cele rele. I-a lăsat în inimă dorul raiului pierdut, adică nostalgia paradisului, care îi dă omului râvna pentru rugăciune, lacrimi de pocăinţă, simţire duhovnicească spre cele bune. Harul este dat tuturor oamenilor, deoarece : "Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2, 4). Dar harul nu sileşte pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească şi să conlucreze cu el sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, cei din urmă nu.

Concluzii:

  1. Liberul Arbitru trebuie înţeles ca un Dar Divin. El ar trebui să fie traducerea în maniera personală a Mesajului Divin.
  2. Prin gânduri, vorbe şi fapte omul influenţează chiar inconştient tot ce-l înconjoară. In momentul în care în tot ceea ce face îşi utilizează la maxim Liberul Arbitru, totul se amplifică. Binele devine necesar şi trebuie să triumfe. Ponderea faptelor va creşte din ce în ce mai mult în totalul acţiunilor oamenilor, iar faptele vor avea un EBF din ce în ce mai mare, până la maxim, când toate vor deveni Fapte Bune. Trebuie să ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea ce am fost înainte de căderea în păcat.
  3. Faptele Bune şi Iubirea trebuie aduse în manifestare, întrucât atât timp cât rămân la stadiu de intenţie, nu vor fi recompensate pe măsură.
  4. Datorita LA evoluţia întregii creaţii poate fi influenţată la un moment dat. In bine.
  5. Liberul Arbitru este opţiunea personală a fiecărui individ de a modela întreaga energie astrală primită în scopul atingerii misiunii sale pe Pământ, în deplina concordanţă cu planul său de viaţă. Datorită lui omul are posibilitatea de a-şi alege singur calea propriei evoluţii: conform voii sale sau conform Voii Domnului. Este un instrument de călire a propriei voinţe în scopul evoluţiei spirituale.
  6. Pentru cunoaşterea Divinităţii nu este suficient să avem credinţă şi să căutăm Binele, ci trebuie să şi aplicăm practic această credinţă, în special prin rugăciune şi Iubire.
  7. Viaţa va fi trăită mai mult, mai plenar, mai frumos, dacă fiecare va alege să facă cu Liber Arbitru maxim toate Faptele Bune care-i sunt hărăzite de Bunul Dumnezeu. Facerea de FB cu LA maxim va influenţa din ce în ce mai mult mai parametrii IE, în timp. Misiunea fiecăruia va fi mereu suplimentată, vom deveni oamenii timpului şi peste timp, rămânînd la alegerea noastră: să mai fim sau nu ?
  8. Ieşirea din Legea Karmei se va face numai dacă ne vom face FB şi ne vom ruga pentru iertarea păcatelor noastre, dar cu Liber Arbitru îndreptat spre conştientizarea Duhului Sfânt din noi. Iar Duhul Sfânt din fiecare va creşte, atingând valorile care ne vor permite să conştientizăm pe Dumnezeul din noi şi să ne purtăm în consecinţă.

Suntem oameni, dar fii ai Tatălui Ceresc, înzestraţi cu Liber Arbitru pentru a alege liber Calea şi Destinul nostru. Acum şi în viitor.

Tatăl Ceresc a dat dreptul fiecărei existenţe create de El la un Liber Arbitru, iar paradoxul înţelepciunii acesteia este: ORICE FIINŢĂ ESTE CU ADEVĂRAT LIBERĂ ATUNCI CÂND TRĂIEŞTE ÎN LEGILE DIVINE ŞI CU TATĂL CERESC.