Despre reflexo-terapie

Reflexo-terapia se poate practica simultan, atât cu tratamentele ştiinţifice, pe baza de plante medicinale, cît şi cu cele medicamentoase prescrise de medici competenţi, deoarece prin tehnicile reflexologice prezentate, aplicate cu răbdare şi perseverenţa, se elimină din organismul uman "deşeurile" toxice, se îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, se întăreşte sistemul imunitar al bolnavului, deci se tinde către recuperarea funcţiei, respectiv a organului afectat de boală.

Chiar practicată profilactic, reflexo-terapia menţine sănătatea tuturor celor ce o folosesc cu încredere, deoarece previne şi chiar vindecă fără medicamente. Practica curentă a dovedit că afecţiunile fiziologice sunt tratabile prin reflexo-terapie în proporţie de 85-90 %, iar cele organice într-un procent care depăşeşte 60 %.

Prin reflexo-diagnostic se poate descoperi o suferinţă morfo-functională a organului corespondent, palpând zona reflexogenă a lui, zona foarte bogată în terminaţii nervoase şi vasculare. In caz de suferinţă sau dereglări, punctele reflexe devin sensibile, respectiv dureroase la palpare, fiind sesizate de pacient şi diagnostician. Durerea este direct proporţională cu gravitatea şi vechimea afecţiunii organului corespondent. Este absolut necesar să se facă o examinare atentă, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase şi datorită unor afecţiuni locale în zonele de testare (bătături, tumori, traumatisme, malformaţii, afecţiuni dermatologice etc).

Este componenţa reflexologiei care se ocupă cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase). Masajul se practică cu vârful degetului mare de la mână (policele) sau cu articulaţiile interfalangiene, într-o ordine care ţine seama de ecoul biologic al fiecărui organ reprezentat şi fără obiecte intermediare (beţişoare, baghete etc.).

In timpul executării masajului, punctele reflexe trebuie controlate în permanenţă, pentru a nu se traumatiza zonele învecinate şi a evalua deblocarea cristalelor, deoarece majoritatea afecţiunilor organelor se manifestă şi sub forma aglomerărilor în punctele reflexe corespunzătoare de cristale (de exemplu: acid uric, săruri, alte impurităţi).

Prin masaj se facilitează circulaţia sanguină impunând accelerarea transportului toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere. Perturbarea circulaţiei în zonele reflexe face ca suferinţa organului corespondent să avanseze. Masarea zonelor reflexogene afectate, pe parcursul mai multor şedinţe, implică "fisurarea" cristalelor de toxine, depuneri pe care circulaţia sanguină le va trimite prin fluxul sanguin spre organele de eliminare, îmbunătăţind astfel starea de sănătate generală.

Buna circulaţie a sângelui este vitală pentru fiecare organ sau zona din organism, deoarece transportă material nutritiv şi plastic, hormoni, anticorpi, oxigen, deşeuri metabolice şi alte substanţe neidentificate încă. Cu cât circulaţia sanguină este mai anevoioasă, vindecarea va surveni mai greu. Miile de metri de material tubular prin care circulă sângele (artere, vene, capilare) în corpul nostru se menţin în activitate prin vaso-constricţie şi vaso-dilataţie, funcţionarea lor depinzând şi de activitatea musculară. O circulaţie bună se menţine prin activităţi musculare adecvate pentru fiecare zonă din corp (exerciţii de gimnastică, sportul în general). Dacă activitatea muşchilor slăbeşte, ţesuturile se fibrozează, circulaţia sanguină în acea zona devine greoaie, articulaţiile de la mâini, picioare şi coloană devin rigide, dureroase, exercitând presiuni asupra unor terminaţii nervoase sau vasculare.

Factorii care determină, întreţin şi agravează depunerile toxice pentru organism în zonele reflexe sunt multipli şi depind de specificul biologic al fiecărui individ, toxinele fiind principala cauză a îmbolnăvirilor curente, iar mediul, hrana şi celelalte elemente indispensabile vieţii furnizorul acestora. Astfel, toxinele localizate în ficat produc hepatită în pancreas, diabetul, în rinichi nefrita, în piele dermatitele, în articulaţii artritele etc.

Semnificativi şi comuni sunt următorii:

Când se masează zone întinse, (traseul vezicii urinare, uretere, rinichi,) sensul de lucru este dinspre călcâi spre degete şi nu invers, pentru a nu frâna curentul limfatic care, de cele mai multe ori, este deja perturbat, iar în cazul intestinului gros se va masa în sensul de evacuare. Se va lucra aproximativ 30 de secunde cu fiecare mâna, prin rotaţie, permiţând astfel relaxarea mâinilor.

Zonele supuse masajului trebuie să fie sănătoase, fără traumatisme, afecţiuni inflamatorii, dermatologice sau bătături, cu o igiena riguros respectată. Durata şedinţelor de tratament şi numărul punctelor reflexe pe care le putem masa în cadrul unei şedinţe, vor fi strict individualizate, în funcţie de bioritmurile specifice şi în raport cu starea de funcţionare a organelor de detoxifiere, filtrare şi eliminare-determinate inforenergetic. Nu este bine să dislocăm mai multe toxine decât poate elimina rinichiul şi detoxifia ficatul, splina, sistemul limfatic, forţând astfel posibilităţile reale ale organismului. In astfel de situaţii, toxinele neeliminate vor circula libere în corp, creând unele simptome ca ameţeli, somnolenţă, cefalee şi alte dereglări care afectează starea generală, deoarece contravin capacităţii de funcţionare normală a corpului uman.

Stimularea organelor de eliminare şi detoxifiere prin reflexo-terapie implică accelerarea circulaţiei libere în corp a toxinelor, atragând stări de ameţeală, greaţă, somnolenţă, cefalee, nelinişte şi rău general.

Dacă punctele reflexe sunt intens solicitate prin masaj, pot apărea următoarele reacţii pasagere:

Precizez că aceste reacţii posibile atestă parţial răspunsul organismului şi nu reprezintă contraindicaţii în aplicarea masajului reflexologic, ci impun numai reglarea intensitătii şi a duratei acestuia până la confirmarea adaptării la tratament prin dispariţia tulburărilor.


Inapoi la pagina de medicina